Locul sufletelor noastre- HUNEDOARA.
Loc pentru suflet, pe al meu tărâm natal.
OBIECTIVE TURISTICE:
1. Cetatea Devei.
Cetatea Devei este atestată documentar în 1269. Monument istoric, devenit simbol al Devei, cetatea, în forma pe care o are în prezent, este un punct important turistic, stârnind interesul vizitatorilor atât prin ruinele ei cât și prin poziția sa care domină orașul. Monument istoric și de arhitectură laică, Cetatea Devei a fost construită la mijlocul secolului XIII pe Dealul Cetății.
2. Sarmisegetuza Regia.
Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara.
3. Lacul Cinciș
Lacul Cinciş a fost creat la începutul anilor 1960, pe vatra a cinci cătune de pe Valea Cernei, pentru a satisface nevoia industrială de apă a combinatului siderurgic din Hunedoara. Satele au fost inundate, iar localnicii au fost nevoiţi să se mute. Se spune că asupra lacului au fost aruncate blesteme, că este bântuit, iar trupurile celor care se îneacă aici nu au mai fost scoase la suprafaţă.
CURIOZITĂȚI (LUCRURI INTERESANTE; RAR ÎNTÂLNITE)
1. Castelul Corvinilor este cel mai mare castel medieval despre care se crede că e bântuit.
2. În Sarmizegetusa Regia s-au găsit cele mai multe comori dacice din aur.
3. Cele mai durabile fresce sovietice dintr-o gară sunt într-una din Hunedoara.
4. În ziua de 15 mai 1934 surpându-se pământul în Piaţa Unirii, lângă rezervorul de benzină, s-a descoperit o cavitate zidită şi bine conservată care, în urma cercetărilor s-a constat că nu era altceva decât o criptă mortuară. În ea s-a găsit un coşciug cu oseminte.
5. Satul Alun (are un drum de doi kilometrii de marmură) este cel care a dat marmură pentru Casa Poporului și care mai este locuit doar de o familie de ciobani.